Isus, Cel fără de-nceput
El, Dumnezeu adevărat
Într-o iesle a fost născut
Când pe pământ s-a întrupat.
Nu s-a născut într-un palat
Prințul ceresc Emanuel
Ci-ntr-un pătuț de fân uscat
Printre oițe ca un miel.
Iar cei care L-au vizitat
N-au fost preoți sau domnitori
Acolo-n iesle înfășat
L-au vizitat niște păstori.
Și -n timp ce mama-L îngrijea
Și-i fredona încet cântări
Trei magi călăuziți de-o stea
L-au vizitat din depărtări.
Cu mult respect s-au închinat
Și daruri scumpe I-au adus
Și-apoi spre casă au plecat
Voioși c-au văzut pe Isus.
Domnul un Prunc ceresc ne-a dat
Și bogății nemărginite,
Tu însă Domnului ce-ai dat?
Un simplu grajd de vite?
Nu grajdul tău vrea Domnul azi
Și nici scumpe palate
Ci vrea la crucea Sa să cazi
Predând Lui tolba-ți de păcate.
Nici azi în inimi nu e loc
Pentru Pruncul venit de sus,
E loc pentru plăceri și joc
Dar nu e loc pentru Isus.
Hristos astăzi se naște iar
Și vrea inima ta.
Predă-o Lui ca sanctuar
Și nu vei regreta!